SĂRBĂTOARE ÎN SATUL DIN BUCUREŞTI – 81 de ani de existenţă

SĂRBĂTOARE ÎN SATUL DIN BUCUREŞTI – 81 de ani de existenţă
 
 
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” aniversează 81 de ani de existenţă în data de 17 mai 2017. Inaugurarea Muzeului Satului Românesc, despre care Henri H. Stahl spunea că este „una dintre cele mai mari mândrii ale neamului românesc”, acum 81 de ani, reprezintă un moment important în istoria sa, moment pe care îl marcăm, așa cum se cuvine,  printr-o serie de manifestări, ce vor avea loc în perioada 17 – 21 mai.
 
Miercuri, 17 Mai  – Deschiderea programului aniversar
 
Program dedicat ctitorilor Muzeului Satului – onoruri militare cu Asociaţia Tradiţia militară – Bucureşti, muzică corală cu CorulSolemnis și muzicienii Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru,  prezentări de carte, târg al meșterilor populari, ateliere interactive de creaţie meşteşugărească
 
Joi, 18 Mai  – Ziua Internaţională a Muzeelor – Muzeele și istorii contestate
 
Programul zilei va cuprinde: vernisajul expoziţiei de pictură, desen, sculptură  În oglindă – expresii plastice, organizată în parteneriat cu Muzeul de Artă vizuală Galaţi, ghidaj tematic Instalații de tehnică populară din Muzeul Satului, ateliere interactive de creaţie meşteşugărească
 
Vineri, 19 Mai
   
Program variat: expoziţie de pictură Tinere talenteorganizată de Fundaţia Principesa Margareta  a României, prezentare CD – Neic-al meu din Teleorman – Anuţa Arghiroi, invitat: Dumitru Zamfira, ateliere interactive de creaţie creaţie meşteşugărească
  
Sâmbătă, 20 Mai
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC vă invită la sărbătoarea Margaretelor Gala premiilor Margareta de Aur și la întâlnirea cu ansamblul din Vinţu de Jos, judeţul Alba, iar Liga Culturală Fiii Gorjului  vă oferă un moment folcloric cu ansamblul Cânt şi joc la Peştişani – Peştişani, Gorj
Programul zilei va fi completat cu  un recital de muzică şi poezie susținut de: Wladimir Pesantez – chitară clasică, interpreta de muzică ușoară Sabrina Diacov Ioana, soprana Ioana Alexandra Enache, actorul Alexandru Nicolae Mihai.
Muzeul Satului va participa și anul acesta la programul european Noaptea Muzeelor inițiat de Ministerul Culturii din Franța,aflat la a XIII – a ediție.
 
Programul După-Amiaza Muzeului Satului va cuprinde muzică şi joc tradițional cu Grupul folcloric Reabinuşca al ruşilor lipoveni – Jurilovca,Tulcea, Orchestra Momentum – Ploiești, Şcoala de dans popular Larisa şi Marin Barbu, interpreții de muzică populară Maria Băndoiu și Gabriel Dumitru. Prin Satul Nou veți descoperi noi monumente împreună cu specialiști ai muzeului.
 Vizitarea muzeului în intervalul 16.00 – 19.00 va beneficia de gratuitate.
 Duminică, 21 Mai
Sub semnul Sfinților Împărați Constantin și Elena se va oficia slujba religioasă la biserica Turea din Satul Nou urmată de o expoziţie de icoane realizate de elevii Şcolii de Muzică şi Arte Plastice nr. 3, Bucureşti.
 Ne vom reîntâlni, la ceas de sărbătoare cu ansamblurile folclorice: Kymata al Uniunii Elene – Ploieşti și Căluşarii de la Sârbii Măgura, Olt.
La ora 17.00  publicul este așteptat la un recital susținut de maestrul jazzului Harry Tavitian.
Vă aşteptăm cu drag să sărbătorim împreună Aniversarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” !

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Arată
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Ascunde