Efectele muzicii în educație – din magia Festivalului Enescu

Azi începe oficial școala pentru cei mici. Am dat titlul acesta gândindu-mă și observând atmosfera concertelor de la Ateneu și Sala Palatului din cadrul Festivalului George Enescu. Interesantă asocierea nu?:)) Eu spun că da, uneori cu un râs dramatic….. Pentru că suntem cu toții conștienți de „scăpările” pe care le avem ca societate… Momentele muzicale ale orchestrelor ce vin din metropole dezvoltate binecunoscute ale lumii sunt însă la un anumit nivel de completare care dacă s-ar regăsi și în organizațiile în care lucrăm, sau în alte segmente alte funcționării unei societăți sănătoase, ar mișca lucrurile mult mai rapid,  legat și consolidat în țara noastră.

Oare ce avem de învățat de la modul de organizarea și funcționare a unei orchestre?! Cum dirijorul „leader ul” este implicat la nivel de coordonare în toată structură muzicală, cum se recunoaște public aportul fiecărui om din orchestră, strângerile de mână, zâmbetele profund autentice și ce coordonare…..cu câtă finețe, exactitate, pasiune când e cazul, totul în funcție de partiturile cântate.

Dar fiecare instrumentist? Cum e comunicare între echipa artiștilor? Fiecare intră în acțiune fix atunci când trebuie, dacă s-ar pierde secunde, compoziția finală ar fi „distorsionată”, iar respectul pentru lucrarea legendară a unui compozitor ar dispărea. Desigur că există și improvizații care aduc multa culoare, dar și acestea făcute cu un spirit de răspundere muzicală.

Încă o săptămâna a Festivalului Enescu a decurs efervescent, de la intrarea la spectacole……până la ropotele de aplauze. Admir enorm forma acesta de muzică ce se regăsește la artiștii invitați din acest festival. Modul lor de rezonanță, având în vedere numărul de persoane ce alcătuiesc o orchestră este de-a dreptul fascinant. La fiecare concert mai apare un sunet, o licărire de emoție, un clinchet, dând publicului ascultător câte o serie de senzații puternice. Senzații de care m-aș bucura tare mult să rămână timp îndelungat în memoria tuturor celor prezenți și poate să mai învățăm și câte ceva de la acești artiști, să mai punem și în aplicare, acolo pe unde putem. Cred mult în puterea exemplului, acesta poate veni clar și din aceasta formă de muzică.

Desigur însă, senzația unui concert rock, dance, jazz, pop, șamd, oh, ce ne-am face și fără ele:), își au farmecul lor și tocmai deschiderea ca persoană către cât mai multe genuri muzicale, care au sens bineînțeles pentru că mai sunt și nonsensuri care personal nu le gust, te poate aduce la o capacitate de asimilare și receptivitate destul de mare.

Să avem un sezon prosper cu toții și să ne bucurăm de muzică în toate formele ei! 🙂

Festivalul George Enescu 2017 continuă:).

credit foto: Roza Zah

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Arată
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Ascunde