Dirijorul Cristian Măcelaru și pianistul Andrei Licareț, într-un concert remarcabil alături de Camerata Regală

Dirijorul Cristian Măcelaru și pianistul Andrei Licareț, într-un concert remarcabil alături de Camerata Regală

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susține sâmbătă, 20 mai, de la ora 19.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) un nou concert din cadrul Stagiunii Regale. Dirijorul Cristian Măcelaru și pianistul Andrei Licareț vor fi alături de Camerata Regală pe scena Ateneului într-un concert plin de energie și candoare.

Cristian Măcelaru, dirijor rezident al Orchestrei Simfonice din Philadelphia și unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni români ai generației sale, va concerta alături de Camerata Regală și Andrei Licareț, printre cei mai apreciați tineri pianiști români ai momentului, într-un concert deosebit din cadrul acestei stagiuni regale.

Repertoriul serii este unul aparte, în program fiind lucrări celebre precum Poemul simfonic „Vltava” (B. Smetana),  Concertul pentru pian și orchestră op. 54 (R. Schumann) și Simfonia nr. 9 „Din lumea nouă” (A. Dvořák). Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu.  

Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos. Mai multe detalii puteți găsi aici – https://www.bilete.ro/stagiunea-regala.

Evenimentul este al cincilea concert din cadrul Stagiunii Regale 2016-2017 pe care ansamblul îl organizează anual la Ateneul Român, proiect cultural în care Camerata Regală a avut alături muzicieni de renume ca violonista Mihaela Martin, dirijorii Frans Helmerson, Pierre Vallet și Sabin Păuța, pianiștii Elizabeth Sombart, Valentin și Roxana Gheorghiu. 

Stagiunea Regală 2016-2017 este susținută de BANCPOST și face parte dintr-o serie de proiecte și programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului, cu scopul de a fi alături de tinerele talente și de a contribui astfel la promovarea culturii și artei în rândul publicului larg.

Informații despre muzicieni:

cristian macelaru

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, CRISTIAN MĂCELARU este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. Şi-a desăvârşit formarea artistică urmând programe de perfecţionare la Tanglewood Music Center, Aspen Music Festival, a studiat cu David Zinman, Murry Sidlin, Rafael Frühbeck de Burgos, Robert Spano, Oliver Knussen şi Stefan Asbury. A fost dirijor rezident la Shepherd School of Music de pe lângă Universitatea Rice şi dirijor asistent al lui Larry Rachleff în cadrul Departamentului de Operă. Cristian Măcelaru a fost invitat, să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, a pus bazele proiectului Crisalis Music. A colaborat de-a lungul anilor cu Orchestrele Simfonice din Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum şi cu Royal Scottish National Orchestra, Orchestra Simfonică a oraşului Birmingham, Orchestra Simfonică Radio din Berlin, RTE Dublin, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Civic Orchestra din Chicago, Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, Orchestra Simfonică Bournemouth, Residentie Orkest, Hallé Orchestra,Orchestra Métropolitain din Montréal. În prezent este dirijor rezident al Filarmonicii din Philadelphia, precum și director muzical şi dirijor al Festivalului Cabrillo. Dintre ultimele succese repurtate amintim concertele susţinute atât în Statele Unite ale Americii cât şi în Germania alături de Orchestra Naţională Daneză. Totodată, amintim o excepţională colaborare ce s-a realizat între dirijorul român, Orchestra Naţională Simfonică din Washington şi celebra violonistă Anne Sophie-Mutter.

andrei-licaret

De la debutul său în 1993 cu orchestra „Jeunesses Musicales”, ANDREI LICAREȚ a acumulat un vast repertoriu, de la baroc până la muzică contemporană. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu reputate orchestre din ţară şi străinătate, sub bagheta unor mari dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi. Din 2000, a susţinut recitaluri la Praga, Berlin, Madrid, Istanbul, Salonic şi Paris. A început studiul pianului sub îndrumarea tatălui său, binecunoscutul pianist şi organist Nicolae Licareţ, continuând cu renumiţi profesori printre care Gabriela Enășescu, Dana Borșan, Viciniu Moroianu, Steluța Radu (acompaniament) și Dan Dediu (compoziţie) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu Jacques Rouvier la Conservatoarele din Paris şi Berlin, cu Dmitri Bashkirov la Academia de vară Mozarteum de la Salzburg, precum și  cu Leon Fleisher la Peabody Conservatory din Baltimore. Andrei Licaret a înregistrat în repetate rânduri pentru posturi de radio şi televiziune din România. Apariţiile sale în sălile de concert din România şi din străinătate l-au făcut cunoscut publicului şi criticilor de specialitate care au apreciat elogios arta sa şi l-au impus ca un pianist de valoare al generaţiei sale.

Camerata Regală a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional “Sergiu Celibidache”. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia “Regele Mihai al României” pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Arată
Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Linkedin
Ascunde